INGERUL si un suflet muritor....

Primele raze ale soarelui isi faceau aparitia. O fata se plimba de-a lungul plajei, desculta, calcand pe nisipul umed. Marea era agitata. Valurile aduceau pe tarm alge purtate de apa rece precum inghetul dulce al pieirii... Fata era o adolescenta care nu dorea alt lucru pe lumea asta decat sa traiasca. Ea se aseza pe nisip, suspina adanc si isi indreapta privirea spre largul marii. Cu o zi in urma, inainte ca ea sa fuga de acasa, mama ei ii spusese ce rol important are ea pe lumea asta. Numai ca, aceasta adolescenta dispretuia o astfel de iubire. "Stii proverbul acela: Iubesti, deci traiesti?" "Mama, ce stii tu despre dragoste?" si se cufunda si mai adanc in visele ei, sperand ca intr-o alta viata sa gaseasca ceea ce cauta de ani de zile... Se trezi gandind cu voce tare: "Asta inseamna ca eu sunt un om mort, dar care inca mai traieste? Ce n-as da sa pot trai..." Se ridica si porni sa se plimbe de-a lungul digului si deodata simti o prezenta neobisnuita langa ea. Mai merse cativa pasi, dar se simtea urmarita. Cineva o prinse de mana. Se intoarse si nu putea sa creada ceea ce vedea. In fata ei statea un baiat imbracat in haine de argint, cu parul lung si blond, ca de aur... iar in ochii acestuia se citea perfectiunea. "Esti un inger!" "Dar nu orice inger, sunt ingerul tau... Tu m-ai chemat!". Ea nu putu sa raspunda. "Ai spus ca vrei sa traiesti..." continua el. "Esti perfect..." sopti ea. "Sunt ingerul tau!" "De ce mi te-ai aratat?" Pentru ca suferinta ta imi provoca o suferinta care este prea mare. Ca si tine vreau sa traiesc si eu in lumea ta." Ea il imbratisa. O stranse si el in brate. Adolescenta il saruta, dar ingerul dadu inapoi. "Nu se poate!" spuse el cu o teama in voce. cum il privea simtea cum incetul cu incetul revenea la viata. Fata cazu in genunchi si incepu sa planga. Ingerul ingenunche langa ea. Lacrimi de cristal i se prelingeau pe fata angelica. O imbratisa. "Te rog, nu suferi!" ii sopti fata. Cand deschise ochii, ea era singura pe plaja. Inca plangea. Simtea cum durerea o macina de vie... cum o sfasia. Asa ca incepu sa alerge cat putea de tare. Ajunse la dig. Continua sa alerge. In fata ei se vedea doar marea, acolo unde digul se termina. un salt a fost de ajuns. Simtea cum nu mai respira. In cele din urma zbura. O pasare parcurgea albastrul rosiatic al cerului strapuns de ultimele raze ale soarelui. Era la apus. Inca traia, dar intr-o alta lume. Era libera. O pasare neagra, cu aripi albe, zbura deasupra marii, zbura spre ceea ce credea ca se numeste eternitate, chiar daca in viata ei de pana atunci nu iubise cu adevarat. Cu timpul, sufletul sau se putea pierde in aceasta vasta eternitate. In locul unde acest suflet isi pierdu corpul, pe digul care se prelungea in largul marii, un inger plangea. Lacrimile sale nu mai erau de cristal, erau rosii ca sangele. Era sangele lui, sangele varsat pentru unica vietate pe care o adora, si pe care o pierduse. "Trebuia doar sa mai astepti... Asa cum tu ai renuntat la lumea ta, asa renunt si eu la lumea mea." Ingerul se prabusi la pamant si se preschimba intr-un corb. O IUBIRE IMPOSIBILA.....VA MULTUMESC ,,ASTEPT RASPUNSURI